Cum sună ideea unei case în mijlocul pădurii, fără vecini enervanți, departe de zgomotul orașului, în care poți să faci tot ce vrei și nimeni să nu te deranjeze. Pare un vis și mulți ar vrea să se mute instantaneu într-o astfel de locuință. Asta a crezut și o familie, care în anul 2005 s-a mutat în această casă, însă lucrurile nu au fost prea roz, cel puțin nu în primii ani. Ce dificultăți a întâmpinat familia?
În anul 2005, arhitectul britanic Piers Taylor și soția sa, Sue Philips, și-au construit o casă într-o pădure izolată, fără acces auto. Cei doi și-au dorit să facă primul pas spre independența energetică, însă drumul a fost unul lung și anevoios. Aceștia au întâmpinat numeroase probleme, însă acum, după 19 ani, se bucură de o locuință de vis.
(CITEȘTE ȘI: UNDE ȘI-A CUMPĂRAT CASĂ DANA ROGOZ. ABRAMBURICA A DEVENIT VECINĂ CU REGELE MARII BRITANII, CHARLES AL III LEA)
Proiectul arhitectului britanic a presupus extinderea unei școli de piatră care data din secolul al XVIII-lea de la periferia orașului Bath. Acesta și-a dorit să creeze o casă de familie modernă, cu un sistem de încălzire autonom, însă dorința acestuia s-a materializat ani de zile mai târziu, atunci când avansul tehnologic i-a venit în ajutor.
La început, casa construită în mijlocul pădurii era conectată la electricitate, dar nu și la gaz. Așa că Piers Taylor a instalat o centrală pe lemne pentru a furniza căldură și apă caldă. Însă, centrala i-a făcut zile grele arhitectului, nu numai că era „foarte solicitant din punct de vedere fizic” să aducă lemnele din pădure, dar arderea lor producea emisii de carbon.
„De obicei, eu mă ocupam de tăiatul cu drujba, iar apoi, pe măsură ce copiii mei creșteau, ei mă ajutau cu spartul și stivuitul. Copiii s-au săturat la un moment dat. Erau puțin rușinați, toți prietenii lor locuiau în case convenționale”, a declarat Piers Taylor.
Pentru o bună perioadă de timp, viața familiei nu a fost prea ușoară în pădure, însă lucrurile s-au schimbat acum. În prezent, eficiența energetică a casei este conformă cu standardele cele mai înalte. Piers Taylor a îmbunătățit pereții și ferestrele prin izolație modernă și a instalat încălzire prin pardoseală, alimentată cu electricitate. Acest lucru a redus la jumătate nevoia familiei de lemne, iar casa produce acum și propria electricitate prin panouri solare și o baterie.
„Izolația și etanșeitatea sunt la fel de bune ca la o casă pasivă”, a spus arhitectul.
În prezent, familia lui Piers Taylor se bucură de o casă așa cum au visat încă de la început și nu s-ar mai întoarce niciodată în agitația urbană.